Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aberrant, lat. aberrans)
1. care constituie o aberație; care se abate de la normă, de la tiparul normal; care diferă de normal.
2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.
3. care contravine logicii sau adevărului; (prin ext.) absurd.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)
1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abraxas)
1. cuvânt mistic la gnostici, scris mai ales pe amulete; (prin ext.) amuletă, talisman.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accalmie)
1. stare de calm momentan a vântului sau a valurilor mării.
2. (prin anal.) întrerupere temporară a unei activități zgomotoase.
3. (fig.) linişte după o perioadă de frământări.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. adepte, lat. adeptus)
1. persoană care aderă la o teorie, la o doctrină etc.
2. (prin ext.) persoană care împărtășește convingerile cuiva.
3. inițiat în misterele unei secte, în secretele unei științe, ale unei arte etc.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. adopter, lat. adoptare)
2. a-şi însuşi felul de a fi al cuiva.
3. a alege cu predilecţie.