Dictionar

acordor 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accordeur)

1. specialist în acordarea instrumentelor muzicale.
 

afecta 1

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. affecter)

1. a atribui, a destina unui anumit scop.
 

agregat 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. agregat, /3/ fr. agrégat)

1. ansamblu de lucruri aflate într-o conexiune.
2. grup de mașini care lucrează în același timp ca un tot unitar.
3. material inert (pietriș, nisip etc.) care se amestecă cu cimentul la prepararea betonului, mortarului etc.
4. component elementar al structurii solului.
5. ~ mineral = concreștere de minerale în diferite formații naturale.
 

alfa 1

Parte de vorbire:  s.m. inv.  
Etimologie: (fr., gr. alpha)

1. prima literă a alfabetului grecesc (α, Α), corespunzând sunetului a.
2. ~ și omega = începutul și sfârșitul.
3. (fiz.) particulă ~ = particulă din doi protoni și doi neutroni; radiație ~ = radiație din particule alfa.
 

alpaca 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., sp. alpaca)

1. mamifer erbivor, domesticit, înrudit cu cămila, cu lâna lungă și mătăsoasă, din America de Sud.
2. stofă fină din lâna acestuia.
 

amil 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amyle)

1. radical organic monovalent care intră în compuși amilici.
 

acuarelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aquarelle, it. acquarella)

1. tehnică picturală prin culori dizolvate în apă.
2. pictura executată.
3. vopsea (solidă), folosită în acuarelă (1).
 

adolescență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adolescence, lat. adolescentia)

1. perioadă în viața omului între 13 (15) și 18 (19) ani, în care se intensifică procesele de creștere.
 

aductor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adducteur, lat. adductor)

1. (mușchi) care produce aducție (1).
 

agentură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Agentur)

1. serviciu de informare, de spionaj în slujba unui stat străin, a unor interese străine.
2. casă de afaceri condusă de un agent (1); afacerile efectuate; agenție.
 

akmeist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (rus. akmeist)

1. I. referitor la akmeism, mișcare poetică rusă care a avut perioada de glorie la începutul anilor 1910 sub conducerea lui Nikolai Gumiliov și Serghei Gorodețki.
2. II. adept al akmeismului.
3. (var.) acmeist.
 

alamă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după it. lama)

1. aliaj de cupru și zinc.
2. (pl.) obiect din acest aliaj; instrumente muzicale de suflat din alamă (1).