alexandrin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

1. referitor la civilizaţia elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. şcoala ~ă = numele mai multor şcoli filozofice de orientare mistică şi eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (şi s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.

alexandrinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alexandrinisme)

1. ansamblu de manifestări ale civilizaţiei elenistice din Alexandria.
2. sistem filozofic al şcolii alexandrine.
3. stil ornat, subtil şi uneori obscur, propriu poeţilor greci din epoca alexandrină.
4. caracter rafinat, erudit, subtil şi decadent al unei arte, al unei filozofii.

arianism 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arianisme)

1. doctrină eretică de la începutul creştinismului, susţinută de episcopul Arius (din Alexandria).

epigramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épigramme, lat. epigramma)

1. (ant.) inscripție pe pietre funerare, monumente, vase etc.
2. poemă scurtă pe orice temă, de felul celor cultivate în epoca elenistică la Alexandria.
3. specie de poezie scurtă, cu caracter satirizant, care se sfârșește printr-o poantă ironică, mușcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt etc.

pleiadă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. pléiade, lat. Pleiades)

1. grup de șapte poeți greci din Alexandria; grup de poeți francezi dominat de Ronsard.
2. grup de oameni iluștri cu aceleași concepții, preocupări etc.
3. mulțime, totalitate.
4. ansamblul izotopilor unui element.
5. grup de elemente chimice cu proprietăți asemănătoare.

proseuc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. proseuque, gr. proseukhe)

1. orator public al evreilor din Alexandria.