alexandrin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

1. referitor la civilizația elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. școala ~ă = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (și s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.

atonism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (Aton + -ism)

1. cultul lui Aton (zeul soarelui), religie monoteistă a Egiptului antic.
2. cult monoteist cu adorarea discului solar, ca aspect vizibil al divinității.

demotică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démotique).

1. scriere ~ă = denumire dată scrierii cursive din Egiptul antic, simplificare a scrierii hieratice.
2. (s. f.) limbă vorbită în vechiul Egipt înainte de coptă.

egiptologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. égyptologie)

1. ramură a orientalisticii care studiază istoria și cultura Egiptului antic.

epistrategie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épistratégie)

1. diviziune administrativă în Egiptul din epoca romană.

faraon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pharaon, lat., gr. pharao)

1. titlu purtat de regii Egiptului antic.
2. rasă foarte veche de câini, tipul clasic al ogarilor, favoritul faraonilor (1).