Rezultate secundare (Abruptă.):
Parte de vorbire: adv. (înv.)
Origine: (din abrupt)
2. de odată, pe nepregătite, pe neașteptate.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abrupt, lat. abruptus)
1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. corniche)
1. partea superioară, ornamentată, a zidului unei construcţii, pe care se sprijină acoperişul.
2. mulură proeminentă care înconjură un antablament, o mobilă etc.
3. partea superioară, ieşită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos; pantă abruptă.
4. acumulare de zăpadă depusă de vânt în formă de streaşină, care prelungeşte o pantă sau chiar acoperişul diverselor construcţii.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. escarpement)
1. pantă abruptă (a unui teren, a unui munte et cetera).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. promontorium, fr. promontoire)
1. fâşie de uscat înaltă şi abruptă care înaintează în mare; cap.
3. proeminenţă formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară şi osul sacru.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. rapide, lat. rapidus)
1. adj. (și adv.) care se petrece, se execută cu repeziciune; repede.
3. tren ~ (și s. n.) = tren de mare viteză, care oprește numai în stațiile foarte importante.
4. s. n. canal cu pantă accentuată care racordează două înălțimi diferite.
5. sector al unui curs de apă cu pantă foarte accentuată.
6. suprafață puternic înclinată, abruptă; povârniș.