Dictionar

autocrat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. autocrate, gr. autokrates)

1. (conducător) cu puteri absolute; (monarh) absolut.
 

autocrator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autocrator, gr. autokrator)

1. titlu dat, în Grecia antică, deținătorilor unei autorități absolute.
2. bazileu ~ = (la Bizanț) titlu oficial al împăratului.
 

babuvist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. babouviste)

1. I. referitor la babuvism sau la ideile politice ale lui Gracchus Babeuf (1760- 1797).
2. II. adeptul lui Gracchus Babeuf sau al babuvismului.
3. (prin ext.) susținător al egalității absolute între toți oamenii.
 

baron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. baron, germ. Baron)

1. senior feudal care avea pe pământurile sale drepturi absolute.
2. titlu de noblețe între cavaler și viconte.
 

despot/despot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ngr. despotis, fr. despote, cf. gr. despotes, stăpân)

1. guvernator autonom al unei provincii din Imperiul Bizantin.
2. (în evul mediu) suveran cu puteri absolute, care guverna după bunul său plac; tiran.
3. (fig.) om tiranic, excesiv de autoritar.
 

esențialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. essentialisme)

1. orientare metafizică, dogmatică care postulează existența unor calități absolute ale realului.
2. orientare în pedagogia americană care vede educația ca transmitere a moștenirii culturale, ce conține valorile spirituale fundamentale ale umanității.
3. doctrină medicală mai veche care atribuia bolile unor așa-numite „esențe”, proprii fiecăreia dintre ele.