Dictionar

absolutism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absolutisme)

1. regim politic în care un monarh concentrează în mâinile sale întreaga putere; autocrație.
2. concepție care stă la baza unei monarhii.
 

absolutist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. absolutiste)

1. (adept) al absolutismului.
 

autocrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autocratie, gr. autokrateia)

1. formă de guvernare în care întreaga putere este concentrată în mâna unei singure persoane; tiranie, absolutism.
2. stat cu o asemenea formă de guvernare.
 

comuneros

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. comuneros)

1. pl. denumire a orașelor libere din Castilia, care s-au răsculat împotriva absolutismului regal în 1520.
2. curent de stânga din revoluția spaniolă din 1820-1823, care reprezenta interesele burgheziei mici și mijlocii.
 

decembrist 1, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după rus. dekabrist)

1. nume dat revoluționarilor ruși care s-au ridicat în decembrie 1825 împotriva absolutismului țarist; decabrist.
 

despotism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. despotisme)

1. guvernare despotică; absolutism, tiranie.
2. (fig.) comportare, atitudine arbitrară; samavolnicie.
 

doctrinarism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. doctrinarisme)

1. curent politico-ideologic din Franța, fundat sub Restaurație, care preconiza o politică de compromis între absolutism și liberalism.