absolutoriu, -ie
Parte de vorbire: adj., s.
Etimologie: (lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)
Etimologie: (lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)
1. adj. care iartă un delict, un păcat etc.
2. s.n. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligație.
3. act de absolvire a unei școli.