abuziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)

1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.
2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.
3. care abuzează de puterea lor.
4. care este înșelător, specios.
5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.
6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).

incub

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incube, lat. incubus)

1. demon masculin despre care se presupunea că abuzează de femei în somn.
2. (jur.) persoană care are un ascendent puternic asupra altei persoane (sucub), pe care o poate sugestiona.

neaoșist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (neaoş + -ist)

1. I. referitor la neaoșism, tendința de folosire abuzivă a cuvintelor arhaice și populare rare.
2. (despre stil) care abundă în neaoșisme.
3. II. adept al neaoșismului; persoană care abuzează, în vorbire sau în scris, de neaoșisme.

opioman, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. opiomane)

1. (cel) care consumă, abuzează de opiu.

scriptolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (scripte + -log)

1. (depr.) funcționar public care dă o importanță exagerată muncii sale (și care abuzează de mica putere legată de funcția sa administrativă); birocrat.

tiran, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (ngr. tirannos, fr. tyran)

1. I. care posedă puterea absolută și o exercită în mod opresiv; nemilos, despotic.
2. care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; asupritor.
3. II. cel care posedă puterea absolută și o exercită în mod opresiv; despot.
4. cel care are un comportament capricios și autoritar.
5. conducător de stat foarte aspru, crud; (prin ext.) cel care abuzează de autoritatea sa, care asuprește pe alții.
6. (la greci) cel care a preluat puterea cu forța.
7. (antonime) democrat, eliberator; asuprit, persecutat.