acceptare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (accepta)

1. acţiunea de a accepta.
2. (cont.) consimţământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept.
3. (jur.) manifestare a voinţei de a dobândi un drept, o moştenire, o ofertă.

inacceptare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. inacception)

1. refuz de a accepta ceva; neacceptare, respingere.
2. (antonim) acceptare.

neacceptare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ne- + acceptare)

1. faptul de a refuza, de a nu accepta ceva; inacceptare, respingere.
2. (antonim) acceptare.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

audienţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. audience, lat. audientia)

1. întrevedere oficială acordată de către un demnitar unei persoane care l-a solicitat.
2. interes pe care cineva îl poartă celui care i se adresează; atenţie; succes.
3. a avea ~ la public = a trezi interesul unui public numeros.
4. acceptare (entuziastă) a ceva.
5. (jur.) şedinţă de judecată în care are loc audierea părţilor.

bibliolatrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. bibliolatrie)

1. acceptarea şi interpretarea literală a textului biblic.

conformism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. conformisme)

1. disponibilitatea de a se conforma.
2. atitudine oportunistă, acceptarea necritică, mecanică şi supunerea formală, docilă faţă de orice obiceiuri, idei, hotărâri.
3. (antonime) anticonformism, nonconformism, progresism.

convenţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. convention, lat. conventio)

1. înţelegere, acord, pact între state, instituţii etc.
2. contact.
3. denumire dată unor tratate internaţionale.
4. (lit., arte) acceptare tacită a unor procedee, forme sau idei.
5. (pl.) deprindere stabilită prin tradiţie.
6. adunare legislativă a Franţei între 1792 şi 1794.
7. congres al unui partid, al unei grupări politice, reunit în vederea desemnării candidatului la preşedinţie, stabilirii platformei-program etc.

fairplay

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. fair-play)

1. acceptare loială a regulilor (într-un sport, în afaceri), joc cinstit.