Dictionar

Rezultate secundare (Acest):

Abscisă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)

1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea şi sensul segmentului cuprins între originea axei şi un punct dat, determinând poziţia acestuia.

2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Absurd, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.

2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.

3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.

4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.


Acaju

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acajou, port. acaju)

1. s. m. arbore tropical din America şi Africa, cu lemnul foarte rezistent, maro-roşcat; mahon.

2. adj. inv., s. n. (de) culoarea acestui lemn.


Acantă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acanthe, lat. acanthus, gr. akantha)

1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de spic.

2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante.

3. apofiza spinoasă a vertebrelor.


Accelerator, -oare

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accélérateur)

1. adj. care accelerează.

2. s. n. dispozitiv prin care se măreşte viteza, turaţia (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.

3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mişcări de desfăşurare lentă.

4. instalaţie complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.

5. s. m. substanţă care măreşte viteza unei reacţii chimice; produs destinat a reduce durata de priză şi de întărire a betonului.