Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. adhérer)
1. a se ralia la părerea cuiva.
2. a deveni adeptul unui partid, al unei mişcări etc.
3. (despre state) a se alătura unui tratat.
4. a fi, a se ţine lipit, strâns.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bayadère, port. bailadeira)
1. dansatoare indiană care execută dansuri rituale sau laice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (port. madera)
1. varietate de struguri cu boabele mari, rare, de culoare neagră.
2. vin dulce din aceşti struguri.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (sp. pintadera)
1. (arheologie) ustensilă din lut în formă de ștampilă, cu o placă sigilară, gravată cu motive geometrice; poate fi folosită pentru a decora îmbrăcămintea, ceramica, pâinea sau corpul.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. réadherer)
1. a adera din nou la un lucru, la o persoană etc.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. adepte, lat. adeptus)
1. persoană care aderă la o teorie, la o doctrină etc.
2. (prin ext.) persoană care împărtășește convingerile cuiva.
3. inițiat în misterele unei secte, în secretele unei științe, ale unei arte etc.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. adhérent, lat. adhaerens)
3. s.m.f. cel care aderă la o acţiune comună, la un partid etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)
2. bridă.
3. (fiz.) forţă care menţine alăturate două corpuri în contact.
4. (constr.) fenomen de legătură între beton şi oţel.
5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafaţa pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
6. aderare, solidarizare conştientă.
7. (bot.) concreştere intimă şi secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obişnuit separate (frunze, petale, antere).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adhésion, lat. adhaesio)
1. aderare; exprimare scrisă a aderării.
2. forţă de atracţie moleculară care se exercită între două corpuri în contact.
3. (bot.) concreştere a două organe de natură diferită (frunza cu ramura).
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. athée, gr. atheos)
1. I. care neagă existența lui Dumnezeu; care neagă existența oricărei divinități; care aderă la ateism
2. II. persoană care nu-l recunoaște pe Dumnezeu sau neagă existența lui Dumnezeu.
3. persoană care nu crede în existența zeităților sau a divinității.
4. persoană care nu crede în ceva, enunțat fără dovezi.
5. persoană care nu are religie.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. autocollant)
1. I. care aderă, se lipește pe o suprafață fără a fi umezit; autoadeziv.
2. II. etichetă care se poate lipi fără a fi umezită; autoadeziv.
3. vinietă cu o față acoperită cu o substanță adezivă; autoadeziv.