Dictionar

Rezultate secundare (Adunare):

Adiator

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. addiateur)

1. aparat pentru efectuarea operaţiilor de adunare şi scădere.


Aditiv, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.

2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.

3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.

4. II. lucru adăugat, completare, supliment.

5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.

6. (industria alimentară) produs destinat modifice gustul sau parfumul, prelungească conservarea.

7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.


Adiţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. addition, lat. additio)

1. adăugare.

2. (chim.) reacţie de ~ = reacţie prin care se introduc atomi sau molecule într-o moleculă nesaturată.

3. (mat.) adunare.


Adiţiona

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. additionner)

1. a face o adunare, a face suma unei operații; a aduna.

2. a reuni mai multe cantități pentru a determina valoarea totală.

3. a adăuga un element la altul.

4. (antonime) a scădea, a reduce.


Antevorbitor, -oare

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (după germ. Vorredner)

1. vorbitor care precedă într-o adunare alt vorbitor.


Apella

Parte de vorbire: s.
Origine: (gr. apella)

1. adunare populară în Sparta antică, având toţi cetăţenii cu drepturi depline, trecuţi de 30 de ani.