adversar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adversaire, lat. adversarius)

1. persoană care luptă împotriva cuiva sau a ceva; rival.
2. (sport) partener de întrecere.

ad hominem

Parte de vorbire:  loc. adj. și adv.  
Etimologie: (lat. ad hominem, la om)

1. argument ~ = argument îndreptat contra persoanei înseși de către adversarul său.

advers, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverse, lat. adversus)

1. situat în față; contrar, opus.
2. (bot.) pus, aflat față în față (antere, frunze).
3. (bot.) cu adaptare la împrejurări nefavorabile.
4. parte ~ă = adversar (într-un proces).
5. (fig.) potrivnic.

alonjă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allonge)

1. piesă pentru prelungirea unor obiecte.
2. lungime a brațului unui sportiv (la box, lupte, scrimă) în raport cu aceea a adversarului.
3. text care completează conținutul unui document, al unui manuscris, anexându-se la acesta; act adițional.

antanagogă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antanagoge)

1. răspuns la un argument, la o acuzație.
2. răspuns la acuzația unui adversar printr-o contraacuzație.

apologism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (apologie + -ism)

1. discurs cu nuanță ironică, în care oratorul face adversarului o concesie fără valoare.

armă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. arma)

1. unealtă, mașină care servește pentru atac sau apărare.
2. ~ albă = armă destinată luptei corp la corp (baionetă, stilet etc.); a depune ~ele = a se preda; (fig.) a ceda.
3. (pl.) ansamblul semnelor heraldice de pe o stemă, de pe un blazon.
4. categorie de trupe din forțele armate corespunzând unei activități specializate.
5. (fig.) mijloc de combatere a unui adversar pe planul ideilor, al politicii.