baschet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. basket)

1. s. n. joc sportiv între două echipe a câte 5 jucători, în care mingea se aruncă într-un coș fixat de un stâlp pe terenul echipei adverse; baschetbal.
2. s. m. pl. încălțăminte de sport asemănătoare unor ghete de pânză cu talpă groasă.

baschetbal

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl., fr. basket-ball; din engl. basket „coș” + ball „minge”)

1. sport care opune două echipe de cinci jucători, care se străduiesc în timpul foarte scurt (30 de secunde) în care o echipă are dreptul de a păstra mingea, să marcheze puncte prin aruncarea mingii în coșul echipei adverse; baschet.
2. (var.) (înv.) basket-ball.

civil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. civil, lat. civilis)

1. adj. care privește pe cetățenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetățeni.
2. drepturi ~e = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute ca atare; drept ~ = ramură a dreptului care studiază și reglementează raporturile juridice existente între persoanele fizice și juridice dintr-un stat; stare ~ă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie etc.; parte ~ă = persoană care, într-un proces, pretinde despăgubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infracțiuni.
3. care nu este militar, lipsit de caracter milităresc.
4. război ~ = conflict armat pentru putere între grupuri adverse din același stat.
5. s. m. f. persoană care nu face parte din armată.

concesie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concession, lat. concessio)

1. cedare, renunțare (la ceva) în interesul altuia.
2. compromis.
3. figură retorică constând din acordarea unei aprobări părții adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu ușurință; epitropă.

defensor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. défenseur, lat. defensor)

1. persoană care apără pe cineva sau ceva împotriva agresiunii reale sau potențiale; apărător.
2. persoană responsabilă cu apărarea unui acuzat în instanță; avocat.
3. (sport) jucător, în diferite sporturi de echipă, a cărui sarcină echivalează cu împiedicarea echipei adverse să marcheze.

meleu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. mélée)

1. (sport) luptă corp la corp.
2. (rugbi) grămadă organizată în care echipele adverse se împing cu scopul de a înainta și de a recupera mingea introdusă la sol.
3. (var.) mele.