Dictionar

Decepţionism

Parte de vorbire: s.
Origine: (decepţie + -/on/ism)

1. fenomen prezent în arta şi literatura din sec. XIX, manifestat prin atitudine pesimistă faţă de realitatea socială, afirmarea unei dezamăgiri permanente şi a unui sentiment de neîncredere în progres.


Difamaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. diffamation)

1. acțiunea de a difama și rezultatul ei; defăimare.

2. afirmarea unui fapt care ar putea afecta onoarea sau reputația cuiva.

3. (var.) (înv.) difamațiune.

4. (antonime) apologie, lăudare.


Invenţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. invention, lat. inventio)

1. rezolvare creatoare a unei probleme tehnice sau de producție, care prezintă noutate sau progres în raport cu nivelul cunoscut al tehnicii pe plan mondial.

2. lucrul inventat.

3. afirmarea unor lucruri închipuite, neadevărate; (p. ext.) născocire, plăsmuire; minciună.

4. găsirea argumentelor într-un discurs sau a temelor și formelor celor mai expresive și mai potrivite într-o creație artistică.


Negaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. negation, lat. negatio)

1. negare.

2. judecată, propoziție care neagă ceva.

3. semn grafic care arată o negație (în logică sau matematică).

4. cuvânt care un sens negativ unei propoziții.

5. categorie a dialecticii care reflectă trecerea de la o calitate la alta, înlăturarea vechiului și afirmarea noului, unitatea dintre continuu și discontinuu în procesul dezvoltării.

6. negarea ~i = principiu fundamental al dialecticii potrivit căruia dezvoltarea este înțeleasă ca un proces continuu de înnoire, de negare și preluare selectivă a vechiului.

7. anulare a repartizării unui absolvent al învățământului superior în vederea angajării pe alt post.


Nietzscheanism

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. nietzscéisme)

1. filozofia lui Nietzsche, care proclamă idealul unei morale individuale, aristocratice şi intelectualiste, în care „supraomul” trebuie suprime mila, altruismul şi obligaţiile sociale şi politice, valoarea supremă fiind afirmarea „voinţei de putere”.


Scoutism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. scoutisme)

1. mişcare pedagogică de la începutul sec. XX din Anglia având ca principiu de educare a tineretului autoafirmarea activă şi dorinţa de a se instrui.