Parte de vorbire: s.f.
Origine: (albinărie + -ime)
1. mulțime (mare) de albine; albinărie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. aculeatus, /II/ fr. aculéates)
1. adj. (bot.) prevăzut cu ţepi; ghimpos, ţepos.
2. (bot) aculeiform.
3. (despre insecte) care are ac.
4. s. f. pl. subordin de himenoptere prevăzute cu ac: albina.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. api-, cf. lat. apis „albină”)
1. „albină, de albină, albinărit”.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apicole)
1. care se referă la creșterea albinelor.
2. care se obține de la albine.
3. care se referă la apicultură, la extracția mierii și a cerii produse de albine, la dispozitivele folosite de apicultor.
4. provenit din albinărit, referitor la albinărit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apiculture)
1. ştiinţă care se ocupă cu creşterea albinelor; albinărit.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. mélitto, cf. gr. melitta)
1. „albină”.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr., it. nomade; lat., gr. nomas)
1. I. caracteristic nomazilor.
2. care nu are o aşezare stabilă, permanentă; rătăcitor.
3. care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu, mutându-se de pe un loc pe altul; (înv.) nomadic.
4. care se desfășoară în peregrinări; (înv.) nomadic.
5. care nu are caracter stabil; (înv.) nomadic.
6. (entom.) albină ~ă = albină cuc cu aspect de viespe aparținând genului Nomada.
7. (despre animale) care schimbă climatul în funcţie de sezon.
8. II. membru al unui grup uman care trăiește mișcându-se în funcție de anotimpuri.
9. membru al unui popor care nu are o așezare statornică.
10. persoană care nu are o locuință fixă și se deplasează mult.
11. (fig.) cel care își schimbă adesea țara, reședința.