Dictionar

albadă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (sp. albada)

1. cântare susținută în aer liber, în zori de zi, la ușa sau sub ferestrele unor persoane; alboradă.
2. (antonim) serenadă, serenată.
 

albanez, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. albanis, it. albanese)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Albania.
2. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită în Albania.
 

albanist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (albanistică)

1. specialist în albanistică; albanolog.
 

albanistică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Albanistik)

1. disciplină care studiază cultura și civilizația albaneză; albanologie.
 

albanolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (cf. fr. albanologue)

1. specialist în albanologie, în albaneză și Albania; albanist.
 

albanologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (Albania + -logie, cf. fr. albanologie)

1. disciplină care studiază cultura și istoria Albaniei, precum și limba albaneză; albanistică.
 

acetilenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétylène)

1. hidrocarbură aciclică nesaturată, gaz incolor cu miros specific, explozibil, care arde cu flacără albă intensă.
 

acetilsalicilic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétylsalicylique)

1. acid ~ = pulbere albă, medicament febrifug și analgezic, obținută prin acetilarea acidului salicilic; aspirină.
 

acianopsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acyanopsie)

1. (med.) formă de discromatopsie care constă în imposibilitatea de a distinge culoarea albastră (și violetă, pentru unii autori), una dintre cele trei culori fundamentale (roșu, verde și albastru).
 

acid, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. acide, lat. acidus)

1. adj. cu proprietăți acide.
2. (fig.) care dezvăluie lucruri neplăcute, dureroase; usturător.
3. (adesea fig.) care are proprietățile unui acid, cu gust acru, înțepător.
4. s. m. substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol.
 

aconit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aconit, lat. aconitum, gr. akoniton)

1. plantă veninoasă montană, cu flori albastre și frunze de un verde-închis; omag.
 

acvamarin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. acquamarina)

1. varietate de beril, albastră-verzuie, piatră prețioasă.