abrupt, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abrupt, lat. abruptus)

1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.

albuginee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. albuginée)

1. (anat.) membrană fibroasă alcătuită din țesut conjunctiv (conținând o cantitate mare de proteine ​​de susținere) de culoare albă, de densitate semnificativă, care înconjoară anumite organe genitale precum testiculul, ovarul, corpul cavernos și corpul spongios.

alfabetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alphabétique)

1. referitor la alfabet; după ordinea literelor care alcătuiesc alfabetul.

antodiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anthode)

1. (bot.) inflorescență alcătuită din flori sesile înghesuite unele în altele; calatidiu, capitul.

antrachinonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthraquinone)

1. substanță organică din antracen, alcătuită din cristale galbene, materie primă la fabricarea unor coloranți.

aranjament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arrangement)

1. acord, înțelegere.
2. mod de alcătuire, de dispunere.
3. ~ muzical = transcriere a unei piese muzicale pentru alte instrumente sau formații decât acelea pentru care a fost compusă.
4. (mat.; pl.) totalitatea posibilităților de așezare a unui număr dat de obiecte, astfel încât două grupe oarecare să difere între ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor.