Dictionar

Rezultate secundare (Altă):

Altaic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. altaïque)

1. din regiunea munţilor Altai.

2. limbi ~ce = limbi turcice, mongole şi tunguse.


Altazimut

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Altazimut)

1. instrument astronomic pentru măsurarea azimutului constelaţiilor.


Asalta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. assaltare)

1. a da un asalt.

2. (fig.) a copleşi cu insistenţe, cu cereri.


Asfalta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. asphalter)

1. a acoperi cu asfalt.


Autohaltă

Parte de vorbire: s.
Origine: (auto2 + haltă)

1. haltă pentru autobuze.


Cobalta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (cobalt)

1. a acoperi cu un strat de cobalt suprafaţa unui obiect metalic.


Abduce

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. abducere)

1. a duce (de undeva); a lua, a apuca altă cale.


Abrazor

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. abraziune, engl. abrasor)

1. unealtă dintr-un material abraziv, folosită pentru aşchiere.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Abumarkub

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Abu Markub)

1. pasăre înaltă, asemănătoare cu struţul, cu gâtul scurt şi gros, cu capul mare şi cioc enorm, din preajma Nilului.


Academie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. académie, lat. academia, gr. akademia)

1. înaltă instituţie culturală de stat, creată pentru a sluji progresul ştiinţei, literaturii, artei şi tehnicii.

2. instituţie de învăţământ superior.


Acceptor, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accepteur)

1. (atom) capabil a primi electroni suplementari.

2. (substanţă chimică) care poate fixa o altă substanţă.