acordabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accordable)

1. care poate fi în concordanță cu altceva.
2. (despre instrumente muzicale) care poate fi acordat.
3. (antonim) inacordabil.

aluzie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allusion, lat. allusio)

1. cuvânt, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație etc., fără a se exprima direct.
2. figură de stil constând în a exprima un lucru cu intenția de a face să se înțeleagă altceva.

compatibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. compatible)

1. care se împacă sau care poate exista împreună cu altceva; corespunzător, potrivit.
2. (despre o funcție, o calitate) care se poate exercita simultan cu altceva.
3. (mat.; despre un sistem de ecuații) care admite (aceleași) soluții.
4. (inform.; despre două limbaje sau materiale) care poate schimba informațiile fără intermediar.

compensa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. compenser, lat. compensare)

1. tr. a înlocui ceva consumat, cheltuit, prin altceva; a da un echivalent; a despăgubi.
2. a determina valoarea mijlocie sau cea mai probabilă a unui șir de măsuri, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale.
3. (fiz.) a micșora sau a anula efectul unei acțiuni.
4. a înlătura erorile de deviație ale unei busole.
5. tr., refl. (med.; despre organe) a(-și) reveni la o stare de echilibru, de funcționare normală.

concomitent, -ă

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (fr. concomitant, lat. concomitans)

1. în același timp (cu altceva); simultan.

contiguu, -uă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contigu, lat. contiguus)

1. legat, unit de ceva, care are elemente comune cu altceva.