Dictionar

Rezultate secundare (Alte):

Alter ego

Parte de vorbire: s. m.
Origine: (lat. alter ego, al doilea eu)

1. persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încât i se poate substitui.

2. prieten nedespărţit.


Altera

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. altérer, lat. alterare)

1. refl a se descompune; (despre alimente) a se strica.

2. (despre roci) a (se) dezagrega.

3. (lingv.; despre sunete) a-şi modifica pronunţarea sub influenţa altui sunet.

4. tr. a denatura adevărul.

5. (muz.) a se modifica înălţimea unui sunet.


Alterabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. altérable)

1. care se poate altera ușor; care poate fi alterat, schimbat în rău, deteriorat.

2. (antonime) inalterabil, nealterabil.


Alterabilitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. altérabilité)

1. calitatea a ceea ce este alterabil.


Alterant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. altérant)

1. care produce alterație; care modifică, alterează starea, compoziția unui lucru.

2. (despre un remediu etc.) care produce o schimbare profundă, treptată și cel mai adesea avantajoasă în organism.


Alteraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. altération, lat. alteratio)

1. (muz.) modificare a înălţimii unui sunet cu ajutorul accidenţilor muzicali.


Ablacta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.

2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.

3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.


Ablaut

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Ablaut)

1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină; alternanță vocalică; apofonie.


Accident

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare.

2. ridicătură, adâncitură a unui teren.

3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui.

4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza).

5. s. m. alteraţie.


Acrofil, -ă

Parte de vorbire: adj., s.f.
Origine: (fr. acrophile)

1. (plantă) care creşte în regiuni înalte.


Acrofobie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acrophobie, cf. grec. ἄκρον „vârf” + φόβος „frică”)

1. teamă patologică de înălțimi și locuri înalte; hipsofobie.


Acroteră

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acrotère, gr. akroterion)

1. soclu la fiecare dintre extremităţile unui fronton destinat a susţine statui sau alte ornamente.