Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déplacer)
1. tr., refl. a(-şi) schimba locul, a (se) mişca din loc.
2. a face să alunece, a aluneca; a (se) disloca.
3. refl. a pleca undeva pentru un timp limitat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épicycloïde)
1. curbă plană descrisă de un punct de pe un cerc mobil care se rostogoleşte fără să alunece pe un cerc fix.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épicycle)
1. cerc care se rostogolește fără să alunece în exteriorul și în planul unui cerc de bază fix; (îvr) epicerc.
2. mic cerc aparent descris de un astru în timp ce centrul său descrie el însuși un alt cerc mult mai mare (deferent).
3. (geol.) ciclu de eroziune întrerupt înainte de a se fi realizat complet.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. glissoir)
1. dispozitiv care permite unor tipuri de vehicule să alunece pe o pernă de aer deasupra unei suprafeţe plane.
Parte de vorbire: s.
Origine: (ranversa)
2. evoluţie acrobatică prin care un avion execută o schimbare de direcţie de 180º, săltat brusc în sus şi apoi lăsat să alunece pe o parte.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. tackling)
1. (sport) manevră dură prin care un jucător încearcă să preia controlul asupra mingii de la un adversar, ca în rugbi sau fotbal; blocare a mingii cu talpa sau cu partea interioară a bocancului; tackle.
2. (fotbal) ~ prin alunecare = gest prin care un jucător încearcă să ia mingea de la un adversar lăsându-și deliberat picioarele să alunece pe pământ, cu un picior întins în așa fel încât să împingă mingea departe de adversar.