Dictionar

Rezultate secundare (Amestecă):

Amestecare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. amesteca)

1. acțiunea de a (se) amesteca; punere la un loc, unire a două sau mai multe elemente diferite.


Amestecat

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT immixtus

2. FR immiscé

3. EN intermixed; mingled

4. DE gemischt

5. RU примешaнный

6. HU összekevert, keverék, elegy


Amestecat

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (amesteca)

1. schimbare a șirului; amestecare.


Amestecat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (amesteca)

1. compus din elemente diferite; împestrițat, pestriț, eterogen.

2. care este alcătuit din mai multe elemente.

3. adunat laolaltă; pus în legătură cu ceva; angrenat în ceva.

4. (adv.) (înv.) incestuos.

5. (antonim) neamestecat.


Agitator, -oare

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. agitateur)

1. dispozitiv mecanic servind la amestecarea lichidelor, la activarea transmiterii de căldură.

2. dispozitiv servind la punerea în mişcare a granulelor unui material.


Agregat 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. agregat, /3/ fr. agrégat)

1. ansamblu de lucruri aflate într-o conexiune.

2. grup de maşini care lucrează în acelaşi timp ca un tot unitar.

3. material inert (pietriş, nisip etc.) care se amestecă cu cimentul la prepararea betonului, mortarului etc.

4. component elementar al structurii solului.

5. ~ mineral = concreştere de minerale în diferite formaţii naturale.


Anroba

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. enrober)

1. a acoperi cu un strat protector; a îngloba.

2. a amesteca un material granular cu un liant.


Babilonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (babilon/ic/ + -ie)

1. încurcare, amestecare a limbilor; vorbire, scriere confuză.

2. dezordine, situaţie confuză, haotică.


Bitum

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bitume, lat. bitumen)

1. rocă lichidă în scoarţa pământului din hidrocarburile de ţiţei, folosită la bitumaj şi la fabricarea unor lacuri, izolanţi etc.

2. (arte) culoare brună strălucitoare, obţinută prin amestecarea bitumului (1) cu ulei de in şi cu ceară.


Bituma

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. bitumer)

1. a amesteca cu bitum un material granulat.

2. a face bitumajul unei şosele; a umple cu o masă bituminoasă rosturile dintre pavele.