Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analogie, lat. analogia)
1. corespondenţă, asemănare între două sau mai multe situaţii, obiecte, fenomene, noţiuni etc.
2. metodă de studiu al unui sistem bazată pe analogia (1) dintre acesta şi un alt sistem cunoscut.
3. (biol.) asemănare relativă a două organe (de animale) analoage.
4. (jur.) metodă de soluţionare a unui caz neprevăzut de lege, dar asemănător.
5. asemănare parţială de formă, sau de conţinut a două elemente de limbă, care determină modificarea unuia dintre ele sub influenţa celuilalt.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (după fr. néo-gramairien, germ. Junggrammatiker)
1. adj. școală ~ă = curent lingvistic care susține principiul regularității absolute a schimbărilor fonetice, analogia ca factor principal în crearea formelor noi și necesitatea studierii limbilor moderne și a dialectelor lor.
2. s. m. adept al acestei școli.