Dictionar

abrogativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abrogatif)

1. care abrogă, care anulează; anulator.
 

antiderapant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antidérapant)

1. (dispozitiv adaptat la roţi, la schiuri) care reduce sau anulează derajapul.
 

anulativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. annulatif)

1. care anulează; având puterea de a anula.
 

anulaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. annulation)

1. acțiunea de a anula sau de a se anula; rezultat al acestei acțiuni; anulare.
2. decizie prin care se anulează un act, o dispoziție etc.
3. (psihiatrie) mecanism de anulare retroactivă a amintirilor.
4. (antonime) confirmare, ratificare.
 

becar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bécarre)

1. accident muzical care, pus înaintea unei note, anulează un diez sau un bemol.
 

coercitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. coercitif)

1. care are puterea sau dreptul de a constrânge.
2. care exercită o constrângere; constrângător.
3. câmp ~ = intensitatea câmpului magnetic la care se anulează magnetizaţia unui corp feromagnetic.