analiză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analyse, gr. analysis)

1. metodă științifică de cercetare a realității, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părțile lor constitutive.
2. examinare amănunțită a unei probleme, opere literare, a unui text.
3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.
4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele, derivatele și aplicațiile lor.
5. descompunere a unei substanțe, pentru a-i stabili compoziția chimică.
6. ~ corticală = funcție a cortexului prin care se desprind însușirile generale și cele specifice ale obiectelor și fenomenelor.

electromecanic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.f.  
Etimologie: (fr. électromécanique)

1. I. referitor la electromecanică; referitor la un ansamblu mecanic în raport cu un sistem electric.
2. (despre dispozitive mecanice) comandat electric.
3. II. disciplină care studiază aplicațiile electricității la mecanică; aplicarea energiei electrice în mecanică.

electroradiolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. électroradiologue)

1. medic specialist în electroradiologie, disciplină medicală cuprinzând aplicațiile electricității și ale razelor în diagnosticarea și tratarea bolilor.

electroradiologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électroradiologie)

1. disciplină cuprinzând aplicațiile electricității și ale razelor în diagnosticarea și tratarea bolilor.

electroscopie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électroscopie)

1. disciplină care studiază electroscoapele și aplicațiile lor.

electrotehnician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. électrotechnicien)

1. specialist în electrotehnică.
2. specialist în aplicațiile tehnice ale energiei electrice.