Dictionar

Rezultate secundare (Apt):

Apt, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apte, lat. aptus)

1. capabil; potrivit, bun (pentru).


Apter, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aptère, gr. apteros)

1. (despre insecte) lipsit de aripi.

2. (despre tulpină, peţiol, peduncul) fără expansiuni foliolare sau membranoase în formă de aripi.

3. (despre temple antice) fără colonade laterale.


Apterigide

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aptérygidés)

1. familii de păsări aptere: apterix.


Apterigote

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aptérygotes)

1. subclasă de insecte inferioare ametabole, fără aripi.


Apterix

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. aptéryx)

1. (zool.) pasăre alergătoare din Noua Zeelandă, din subclasa ratitelor, numită în mod obișnuit kiwi.


Aptialism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aptyalisme)

1. (med.) absența sau deficiența secreției de salivă; asialie.


Abilita

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (germ. habilitieren, lat. habilitare)

1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.

2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.


Abilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. habilité, lat. habilitas)

1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.

2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.

3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, şiretlicuri.

4. (antonim) inabilitate.


Abject, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.

2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.

3. (antonime) respectabil, stimabil.


Abjecţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.

2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.

3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.

4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.

5. (var. înv.) abjecțiune.

6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.


Ablacta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.

2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.

3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.


Ablactaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablactation, lat. ablactatio)

1. trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată; ablactare.

2. încetare a secreţiei de lapte matern.