arbitraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arbitrage)

1. soluționare a unui diferend de către o persoană sau o instituție autorizată.
2. ~ de stat = organ de stat care rezolvă anumite litigii patrimoniale.
3. conducere a unei aplicații tactice, a unei competiții sportive de către un arbitru.
4. hotărâre luată de un arbitru.
5. (fin.) cumpărare de valută, acțiuni, rente, argint, aur etc. pentru vânzare pe aceeași piață sau pe o alta.

neoarbitraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (neo- + arbitraj)

1. tendință de extindere a arbitrajului și asupra diferendelor de ordin politic, nerezolvate pe calea tratativelor diplomatice.

arbitrabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arbitrable)

1. care poate fi rezolvat prin arbitraj.

arbitragist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arbitragiste)

1. cel care se ocupă cu arbitrajul de bursă.

compromisoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. compromissoire)

1. în legătură cu un compromis.
2. care prevede recurgerea la arbitraj în cazul unui litigiu între părți.
3. clauză ~ie = clauză a unui contract prin care se stipulează că dificultățile care ar putea surveni din executarea lui urmează să fie rezolvate de arbitri.
4. judecată ~ie = judecată pronunțată de arbitri.

litigiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. litige, lat. litigium)

1. conflict, diferend care poate constitui obiectul unui proces, al unui arbitraj etc.

neoarbitraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (neo- + arbitraj)

1. tendință de extindere a arbitrajului și asupra diferendelor de ordin politic, nerezolvate pe calea tratativelor diplomatice.

scorer

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. scorer)

1. s. m. golgheter.
2. cel care înregistrează scorul în foile de arbitraj; cel care operează pe panoul de scor evoluția rezultatului echipelor angajate în joc.
3. s. n. panou pe care se afișează scorul într-o întrecere sportivă.