Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arbitral)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. compromis)
1. înţelegere, acord bazat pe renunţări şi concesii reciproce.
2. înţelegere potrivit căreia părţile în litigiu se supun judecăţii unor arbitri.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compromissoire)
1. în legătură cu un compromis.
2. care prevede recurgerea la arbitraj în cazul unui litigiu între părți.
3. clauză ~ie = clauză a unui contract prin care se stipulează că dificultățile care ar putea surveni din executarea lui urmează să fie rezolvate de arbitri.
4. judecată ~ie = judecată pronunțată de arbitri.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (germ. superarbitrieren)
1. a acţiona ca superarbitru; a departaja arbitrii în caz de dezacord.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Superarbitrium)
1. persoană care departajează arbitrii în caz de dezacord; supraarbitru.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. surarbitre)
1. arbitru care urmează să hotărască într-o chestiune asupra căreia alţi arbitri sunt în dezacord; superarbitru.