Dictionar

armată

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. armata)

1. totalitatea forțelor militare ale unui stat; oaste.
2. serviciu militar.
3. mare unitate operativă formată din mai multe unități de arme întrunite.
4. (fig.) mare colectivitate de oameni; mulțime, ceată.
 

armatan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. harmattan)

1. vânt fierbinte, foarte uscat, spre est și nord-est în Sahara și Africa occidentală.
 

ală

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. ala)

1. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari.
 

annona

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. annona)

1. (în Roma antică, în perioada imperiului) obligație a populației de a aproviziona orașele și armata.
2. (în Imperiul Bizantin) tain al soldaților.
 

auxilium

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. auxilium)

1. trupă aliată încadrată în armata romană în afara legiunilor și recrutată dintre locuitorii neromani ai provinciilor.
 

belicist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. belliciste)

1. (cel) care susține folosirea forței în relațiile internaționale; belicos.
2. I. care este în favoarea războiului; care recomandă soluționarea disputelor prin forța armată; care susține războiul.
3. II. persoană care dorește război, care cheamă la război; susținător al războiului pentru soluționarea problemelor internaționale.
 

beligerant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. belligérant, lat. belligerans)

1. (stat, armată) în stare de război.
 

bersalier

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. bersagliere)

1. soldat din armata italiană a cărui uniformă include o pălărie garnisită cu pene (similar cu vânătorul de munte din Armata României).