Dictionar

Rezultate secundare (Armonios):

Armonios, -oasă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. harmonieux, it. armonioso)

1. plin de armonie; plăcut.

2. (muzică) care are armonie, care produce sunete plăcute, melodioase.

3. (arte plastice) care are, care produce armonie grație culorilor, proporțiilor etc.

4. (fig.) care formează un întreg echilibrat, omogen.

5. (antonim) inarmonios, nearmonios.


Alcaic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alcaïque, lat. alcaicus)

1. vers ~ = vers endecasilabic greco-latin, cu un ritm armonios; strofă = strofă cu primele două versuri alcaice.


Armonic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)

1. bazat pe principiile armoniei; armonios.

2. sunete ~ce (şi s. f.) = sunete de diferite înălţimi, a căror frecvenţă reprezintă un multiplu întreg al unei frecvenţe fundamentale; oscilaţie = oscilaţie a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în acelaşi raport.


Armonios, -oasă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. harmonieux, it. armonioso)

1. plin de armonie; plăcut.

2. (muzică) care are armonie, care produce sunete plăcute, melodioase.

3. (arte plastice) care are, care produce armonie grație culorilor, proporțiilor etc.

4. (fig.) care formează un întreg echilibrat, omogen.

5. (antonim) inarmonios, nearmonios.


Armonograf

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonographe)

1. aparat mecanic cu care se pot obţine serii de curbe cu aspect grafic plăcut, armonios.


Asorta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. assortir)

1. tr. a aşeza la un loc diferite lucruri pentru a forma un tot armonios.

2. a aproviziona (un magazin) cu mărfuri variate.

3. refl. a se potrivi, a se armoniza.


Clasicism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendinţa de a observa fenomenele în lumina universalului şi de a închega într-un sistem stabil, armonios şi proporţional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin şi echilibrat al perfecţiunii formelor, care caracterizează cultura antichităţii greco-latine şi alte momente ale diverselor culturi dominate.

2. curent în arta şi literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichităţii greco-latine, prin supremaţia principiilor morale, prin triumful raţiunii asupra sentimentelor şi fanteziei, prin cultul pentru adevăr şi natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru şi claritate.

3. perioadă în istoria culturii universale şi naţionale ale cărei creaţii reprezintă maximum de realizare artistică şi modele demne de urmat.