Dictionar

Rezultate principale (Articol):

Articol

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. articulus, it. articolo, fr. article)

1. expunere într-o publicaţie periodică, tratând o problemă dintr-un domeniu oarecare.

2. subdiviziune a unei legi, a unui regulament etc.

3. diviziune a unui buget, a unui plan financiar.

4. obiect de comerţ.

5. parte de vorbire flexibilă, care însoţeşte substantivul sau adjectivul, cu rolul de a individualiza obiectul denumit.

6. fiecare dintre fragmentele diferitelor părţi ale corpului crustaceelor, insectelor şi acarienilor.

7. fiecare dintre segmentele unui organism sau organ vegetal.

8. (inform.) element logic al unei înregistrări dintr-un fişier, cea mai mică unitate de informaţie utilă prelucrată de un program.


Rezultate secundare (Articol):

Articol-program

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (articol + program)

1. articol care exprimă un program.


Adjectival, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adjectival)

1. exprimat printr-un adjectiv.

2. articol ~ = articol care se aşază între un substantiv articulat precedat de prepoziţie.

3. (despre construcţii gramaticale) cu valoare de adjectiv.


Alineat

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. alinéa, lat. alinea)

1. rând mai retras într-un text, care marchează trecerea la o altă idee; fragment de text între două asemenea rânduri.

2. pasaj dintr-un articol de lege; paragraf.


Almanah

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. almanach, lat. almanachus)

1. publicaţie anuală care, pe lângă indicaţii astronomice şi meteorologice, cuprinde date diverse, texte literare şi artistice etc.

2. publicaţie periodică cu articole dintr-un anumit domeniu de activitate.


Articlier, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. articlier)

1. cel care scrie articole în ziare; (depr.) jurnalist rău, autor de articole fără esenţă.


Articula

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. articuler, lat. articulare)

1. tr. a emite, a rosti cuvinte, sunete.

2. a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea.

3. a ataşa articolul unui substantiv.

4. refl. a se lega printr-o articulaţie.


Articulat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. articulé/s/)

1. adj. (despre organisme, organe) format din articole (5).

2. (despre tulpini) formată din (inter)noduri.

3. s. f. pl. plante cu tulpina articulată.