Rezultate principale (Artilerie.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. artileriia, fr. artillerie)
1. armă din compunerea forţelor armate cu guri de foc şi instalaţii care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanţă mare.
Rezultate secundare (Artilerie.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amorce)
1. dispozitiv de aprindere a unei încărcături; capsă.
2. cantitate de pulbere aşezată între dispozitivul de aprindere şi încărcătura de azvârlire a unei lovituri de artilerie.
3. bandă neagră, opacă, de celuloid, care serveşte la încărcarea-descărcarea aparatelor cinematografice ori a casetelor de filme la lumină.
4. (cinem.) detaliu plasat în prim-planul cadrului cu scopul de a da imaginii profunzime.
5. ~a drumului = primul tronson terminat al unui drum.
6. nadă, momeală (pentru peşti).
7. (cib.) serie de instrucţiuni care permit introducerea unui program.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. emplacement)
1. loc pe care se aşază o construcţie, o instalaţie, un dispozitiv etc.
2. lucrare genistică în care se instalează pentru tragere o piesă de artilerie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antiaérien)
1. adj. destinat a combate atacurile aviaţiei.
2. s. f. artilerie antiaeriană (I).
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (rus. артиллерист, germ. Artillerist)
1. militar dintr-o unitate de artilerie, material de război care include tunuri, mortiere, obuziere etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (rus. артилериискии)
1. (care ține) de artilerie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (auto- + tun)
1. autovehicul de luptă blindat, fără turelă, pe şenile, cu armament de artilerie puternic.