asigurare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (asigura)

1. acțiunea de a (se) asigura.
2. convenție de despăgubire pentru accidente în care nu este angajată responsabilitatea celui asigurat.

autoasigurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + asigurare, după rus. самострахование)

1. faptul de a se autoasigura; (rar) autoasigurat.
2. asigurare a propriei persoane sau a mașinii (auto) împotriva calamităților naturii și a accidentelor.
3. situație în care o persoană sau o întreprindere, care este răspunzătoare pentru un anumit risc, nu încheie nicio asigurare de la terți, ci mai degrabă alege să suporte riscul de la sine.
4. tehnică de gestionare a riscurilor în care o companie sau o persoană își rezervă un fond de bani pentru a fi folosit pentru a remedia o pierdere neașteptată.

coasigurare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. coassurance)

1. asigurare simultană la mai mulți asiguratori.

reasigurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (reasigura)

1. acțiunea de a (se) reasigura.
2. operație prin care o societate de asigurări transferă parțial sau integral riscurile asumate asupra uneia sau mai multor societăți de asigurare.
3. sumă depusă pentru reasigurare.

acumulare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (acumula)

1. acțiunea de a (se) acumula.
2. proces economic complex constând în formarea și utilizarea unei părți din venitul societății pentru asigurarea reproducției lărgite.
3. ~ a capitalului = transformarea plusvalorii în capital; fond de ~ = parte a unui venit pentru acumulare; rata ~ării = raportul dintre fondul de acumulare și venitul pe baza căruia se formează.
4. (geol.) proces de depunere a materialului transportat de agenții geomorfologici.

alimentație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alimentation)

1. acțiunea de a (se) alimenta și rezultatul ei; alimentare.
2. (despre ființe) acțiune de asigurare a elementelor necesare creșterii, conservării; hrănire.
3. (prin analogie) acțiunea de a furniza ceva (unei fabrici, unei mașini etc.) necesar pentru funcționare; alimentat.
4. ceea ce alimentează; hrană, nutriment.
5. ~ publică = rețea de întreprinderi comerciale pentru servirea populației cu produse alimentare.

asigurat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (asigura)

1. (cel) care a încheiat o convenție de asigurare.

asiguratoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (asigura + -toriu)

1. de asigurare, pentru asigurare.

autoasigurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + asigurare, după rus. самострахование)

1. faptul de a se autoasigura; (rar) autoasigurat.
2. asigurare a propriei persoane sau a mașinii (auto) împotriva calamităților naturii și a accidentelor.
3. situație în care o persoană sau o întreprindere, care este răspunzătoare pentru un anumit risc, nu încheie nicio asigurare de la terți, ci mai degrabă alege să suporte riscul de la sine.
4. tehnică de gestionare a riscurilor în care o companie sau o persoană își rezervă un fond de bani pentru a fi folosit pentru a remedia o pierdere neașteptată.

bremză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bremse)

1. plan înclinat cu dispozitiv de frânare, pe care circulă vagonetele de mină.
2. (mar.) capăt de parâmă, de lanț, care servește la asigurarea unei parâme, a unui lanț ori a unei ancore.