Rezultate secundare (Autentic,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. authentique, lat. authenticus)
1. a cărui autoritate sau realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor, unei epoci; real, veridic; original; necontrafăcut.
2. (despre acte) întocmit cu toate formele legale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. authenticité)
1. faptul, calitatea de a fi autentic; originalitate.
2. calitatea a ceea ce nu poate fi contestat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (autentic + -iza)
1. tr., refl. a da, a căpăta un caracter autentic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Alogismus)
1. judecată care contrazice logica.
2. negare a gândirii logice ca mijloc ştiinţific de cunoaştere autentică, la sceptici, mistici şi fideişti.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apocryphe, lat. apocryphus)
1. adj. (despre documente, scrieri) atribuit în mod fals unui alt autor; neautentic.
2. s. n. scriere religioasă nerecunoscută de canoane.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. authenticité)
1. faptul, calitatea de a fi autentic; originalitate.
2. calitatea a ceea ce nu poate fi contestat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (autentic + -iza)
1. tr., refl. a da, a căpăta un caracter autentic.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (după fr. authentifier)
1. (cu privire la acte) a califica drept autentic (aplicând o ștampilă); a face să fie valabil; a certifica; a legaliza.
2. a verifica autenticitatea unui act sau a unui document.
3. (var.) (înv., reg.) a autentica.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. certifier, lat. certificare)
1. a adeveri, a confirma că ceva este autentic, sigur, exact, valabil.