Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT autonomus; sui iuris
3. EN autonomous
5. RU aвтономный; сaмостоятельный
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. autonome, gr. autonomos)
1. care se bucură de autonomie; independent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. autonomasia)
1. formă de afazie amnezică, dificultatea de a-şi aminti nume proprii sau substantive.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (autonom + -ic)
1. referitor la autonomie; propriu autonomiei; de autonomie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autonomie, lat. autonomia)
1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voinţă.
2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, în anumite domenii, în cadrul unui stat condus de o putere centrală.
4. distanţă maximă pe care o poate parcurge o navă sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fără refacerea plinurilor de combustibil.
5. calitate a unui cuvânt de a avea un sens lexical deplin.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. autonomisme)
1. tendință pentru autonomie; autonomie.
2. doctrină politică care susține dobândirea sau conservarea autonomiei politice a unei națiuni sau regiuni.
3. atitudine teoretică în estetică, teoria artei și critica de artă care exagerează autonomia esteticului.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. autonomiste)
1. (persoană) care susține autonomia.
2. I. în legătură cu autonomia politică a unui grup uman sau a unui teritoriu.
3. II. persoană care revendică autonomia unui teritoriu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (auto1- + -fen1)
1. (despre un caracter genetic) controlat de o singură genă, care se manifestă autonom în cursul transplantelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. autonome, gr. autonomos)
1. care se bucură de autonomie; independent.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. autonomisme)
1. tendință pentru autonomie; autonomie.
2. doctrină politică care susține dobândirea sau conservarea autonomiei politice a unei națiuni sau regiuni.
3. atitudine teoretică în estetică, teoria artei și critica de artă care exagerează autonomia esteticului.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. autonomiste)
1. (persoană) care susține autonomia.
2. I. în legătură cu autonomia politică a unui grup uman sau a unui teritoriu.
3. II. persoană care revendică autonomia unui teritoriu.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. autonomiser)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)
1. adj. care denotă sfidare; sarcastic, sfidător, insolent, neruşinat.
2. şcoală ~ă = şcoală filozofică greacă din antichitate care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură.
3. s. m. filozof aparţinând acestei şcoli.
4. adj., s. m. f. (cel) care exprimă deschis şi fără jenă atitudini şi gânduri condamnabile; (om) neruşinat, fără scrupule.