Dictionar

avion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avion)

1. aeronavă mai grea decât aerul, susţinută de aripi şi propulsată de motoare cu elice sau reactoare; aeroplan.
 

avion-laborator

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (din avion + laborator)

1. avion amenajat ca laborator.
 

avion-liliput

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (avion + liliput)

1. avion de mici proporții; avionetă.
 

avion-pirat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (avion + pirat)

1. avion care zboară ilegal.
 

avion-sinucigaș

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (avion + sinucigaș, cf. fr. avion-suicide)

1. avion de luptă, folosit de japonezi în cel de-al doilea război mondial, încărcat cu explozibil și pilotat de un voluntar, care cădea asupra țintei; kamikaze.
 

avion-spion

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (avion + spion; cf. fr. avion espion)

1. aeronavă militară concepută sau adaptată pentru a controla spațiul aerian și maritim, pentru a efectua recunoașteri aeriene, pentru a identifica obiective potențiale pe teritoriul inamic și, în general, pentru a obține informații despre mișcările unei forțe armate; avion de recunoaștere sau de supraveghere.
 

avionetă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. avionnette)

1. avion mic, utilizat pentru zborurile de pasageri, sport, școală etc.
 

acrobaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acrobatie)

1. exerciţiu gimnastic echilibristic.
2. arta acrobatului.
3. (pl.) evoluţii dificile făcute de un avion.
4. (fig.; pl.) sforţări de a ieşi dintr-o încurcătură.
 

aerobuz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérobus, după engl. airbus)

1. avion subsonic de pasageri, de mare capacitate; airbus.
 

aeroelectronică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aéroélectronique)

1. aplicarea tehnicilor electronice în domeniul aviației; avionică.
 

aerofilatelist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. aérophilatéliste)

1. cel care se ocupă cu aerofilatelia.
2. persoană care colecționează timbre destinate sau tranzitate de poșta aeriană (par avion).
 

aerofotografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérophotographie)

1. tehnica fotografierii unei zone, obiecte din avion, sateliţi sau nave cosmice.
 

aerofotogramă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aérophotogramme)

1. fotografie specială luată din avion sau din puncte înalte; fotogramă aeriană.