Dictionar

Abstinenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abstinence, lat. abstinentia)

1. abţinere de la anumite băuturi, alimente etc; abstenţiune.

2. (sintagmă) (economie politică) teoria ~ei = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat.

3. ~ sexuală = abținere de la actul sexual.


Acidula

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. aciduler)

1. a adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid.

2. a da un gust acrișor unei băuturi; a da aciditate unui lichid.


Alcoolomanie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alcoolomanie)

1. dependenţă faţă de băuturile alcoolice.


Anisidină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anisidine)

1. esenţă aromatică extrasă din anason, pentru a parfuma unele băuturi alcoolice.


Automat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. automate, germ. Automat, lat. automatus, gr. automatos)

1. adj. acţionat cu ajutorul unui dispozitiv care efectuează singur o anumită operaţie.

2. armă = (şi s. n.) = armă de foc la care armarea se face automat; pistol-mitralieră.

3. (şi adv.) care se face mecanic.

4. s. n. aparat, dispozitiv, maşină care, fără intervenţie exterioară, efectuează o anumită operaţie.

5. ~ de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holului şi scările din blocuri.

6. unitate în care băuturile şi alimentele uşoare sunt servite automat, prin introducerea într-un aparat a unor fise sau monede.

7. (fig.) om lipsit de voinţă, fără iniţiativă.


Bar 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl., fr. bar)

1. local public în care consumatorii sunt serviţi stând în picioare sau pe scaune înalte, în faţa unei tejghele.

2. tejghea (specială) într-un restaurant etc., la care se servesc şi se prepară băuturile.

3. mobilă, separată sau montată într-un interior, într-o casă, în care se aşază băuturi, pahare, tutun şi prăjituri.

4. cabaret.