aditiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.

bioenergoterapeut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bioenergie + terapeut)

1. cel care vindecă bolile prin calitățile sale bioenergetice.

caz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. casus, fr. cas)

1. împrejurare, situație, circumstanță.
2. ~ de conștiință = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conștiința.
3. a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calitățile, meritele cuiva.
4. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute).
5. (med.) individ care reprezintă o situație exemplară.
6. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcții sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului.

compact 3, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. compact, lat. compactus)

1. îndesat, dens.
2. (despre fard) care reunește calitățile fondului de ten și ale pudrei ce îl constituie.
3. (poligr.) caractere ~e = litere aldine.
4. (fig.) întunecat, întunecos.
5. (mat.) mulțime ~ă = mulțime care conține punctele ei aderente; interval ~ = interval închis.

compoundare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. compoundage)

1. metodă de reglare a tensiunii generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, prin excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu cel indus.
2. adăugare de grăsimi sau de derivați ai acizilor grași unui ulei mineral pentru a-i îmbunătăți calitățile.

concertino

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. concertino)

1. mic grup de instrumente solistice în concerto grosso.
2. lucrare muzicală concertantă cu formă liberă, în care sunt evidențiate calitățile instrumentiștilor soliști.
3. concert de proporții reduse.