Dictionar

anticanonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (anti- + canonic, cf. fr. anticanonique)

1. care nu este în conformitate cu canoanele religioase; împotriva canoanelor.
 

apocrif, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apocryphe, lat. apocryphus)

1. adj. (despre documente, scrieri) atribuit în mod fals unui alt autor; neautentic.
2. s. n. scriere religioasă nerecunoscută de canoane.
 

canonial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. canonial)

1. în conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonic.
 

canonic 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. canonique, lat. canonicus)

1. conform cu canoanele bisericești; canonial.
2. recunoscut de biserică.
3. drept ~ = drept bisericesc.
4. după anumite norme, bine stabilite; normativ.
5. (mat.) formă (sau ecuație) ~ă = formă, ecuație simplă care poate fi redusă, cu ajutorul schimbării unor variabile, la un număr oarecare de forme sau ecauții.
 

capitular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. capitulaire)

1. referitor la capitul1, la canonici.
2. cancelar ~ = canonic director de studii în școlile catedralelor din evul mediu; scrisoare ~ă = scrisoare care notifică canoanele unui conciliu.
 

donatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. donatisme

1. schismă inițiată în sec. IV de episcopul Donatus, la Cartagina, care separa biserica africană, cerând supunerea la canoane grele a creștinilor ce își renegaseră credința în timpul persecuțiilor religioase.