OK
X
capabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. capable, lat. capabilis)
1.
înzestrat;
destoinic;
valoros.
2.
apt,
potrivit,
în
stare
de
a
face
ceva.
3.
(jur.)
care
are
capacitate
civilă.
capabilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. capabilité)
1.
capacitatea,
faptul
de
a
putea
face
ceva;
însușirea
de
a
fi
capabil.
abietin
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abiétine)
1.
substanță
rășinoasă
extrasă
din
lemnul
de
brad,
sub
formă
de
cristale
incolore,
solubile
în
apă
și
alcool;
coniferină.
2.
substanță
rășinoasă,
extrasă
din
terebentina
de
Strasbourg
sau
balsamul
de
Canada,
capabilă
să
se
cristalizeze.
abstractiv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abstractif)
1.
care
se
formează
prin
abstracție.
2.
care
servește
la
exprimarea
abstracțiilor.
3.
(caracterologie)
care
este
capabil
să
gândească
abstract.
acataleptic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. acataleptique)
1.
referitor
la
acatalepsie.
2.
incapabil
de
a
fi
înțeles;
de
neînțeles.
3.
(med.)
care
este
atins
de
catalepsie.
acatectic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. acathectique)
1.
(despre
celula
hepatică)
care
devine
incapabilă
de
a
reține
pigmenții
biliari.
acceptor, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. accepteur)
1.
(atom)
capabil
a
primi
electroni
suplementari.
2.
(substanță
chimică)
care
poate
fixa
o
altă
substanță.
agam, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. agame)
1.
capabil
a
se
înmulți
fără
fecundație;
asexuat.