Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. bathypnée)
1. (med.) creșterea amplitudinii respiratorii în repaus, întâlnită în cazurile de stenoză a căilor aeriene superioare sau afecțiuni cardiace; respirație profundă.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. casuiste; sp. casuista; lat. casus „caz de conștiință”)
1. cel care se ocupă de cazuistică.
2. teolog care, prin profesie, rezolvă cazurile de conștiință.
3. cel căruia îi place să analizeze, până în cele mai mici amănunte, fiecare caz, pentru a da o soluție cât mai exactă și mai documentată.
4. specialist în cazuistică, care foloseşte abil argumente ingenioase, logice în aparenţă, false în fond.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. casuistique)
1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice şi iezuite care încerca să rezolve cazurile de conştiinţă, dându-le interpretări meşteşugite.
2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilităţi logice; (prin ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice).
3. sistem de investigaţii, analize şi practici având la bază cazuri particulare, individuale.
4. (med.) ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate şi tratate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. clapotage)
1. zgomot perceput în cazurile când există lichid în diferite cavităţi ale organismului.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. décliner, lat. declinare)
1. tr. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale.
2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-şi asuma o sarcină, o funcţie etc.
3. a-şi ~ competenţa = a nu-şi recunoaşte competenţa (autoritatea, capacitatea de a se pronunţa într-o problemă); a-şi ~ orice răspundere = a nu-şi asuma răspunderea.
4. a nu recunoaşte, a nu admite ceva.
5. a-şi ~ numele, calitatea = a-şi spune numele, calitatea; a se prezenta.
6. intr. (despre aştri) a coborî către asfinţit, a apune.
7. (fig.) a decădea, a fi în declin; a-şi pierde vigoarea, importanţa.
Parte de vorbire: s.
Origine: (declina)
2. totalitatea modificărilor suferite de un nume pentru a exprima cazurile gramaticale; flexiune nominală.
3. clasă sau grupă de substantive care au aceleaşi forme de flexiune ori care folosesc aceleaşi mijloace de realizare a flexiunii.
4. (jur.) ~ de compentenţă = hotărâre prin care care o instanţă îşi constată incompetenţa şi trimite cazul unei instanţe competente.