Rezultate secundare (Centrală):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. héliocentrale)
1. centrală care transformă energia solară în energie electrică; centrală electrică solară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hydrocentrale)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. microcentrale)
1. centrală electrică sau de termoficare, de mică putere, pentru alimentarea unor consumatori izolați; minicentrală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (micro1- + hidrocentrală.
1. hidrocentrală de putere mică.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (mini- + centrală, cf. fr. minicentrale)
1. centrală electrică sau centrală de termoficare de mică putere, folosită mai ales la țară; microcentrală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (termo- + centrală)
1. centrală electrică care întrebuinţează energie termică; centrală termoelectrică.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acro-ostéolyse)
1. (med.) osteoliză în extremități.
2. (med.) distrugere a falangelor distale ale degetelor de la mâini sau de la picioare, cel mai adesea bilaterală.
3. (med.) imagine radiografică de transparență osoasă centrală sau marginală, cu limite șterse sau nete.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. alait)
1. mineral rar, de culoare roşie, din Asia Centrală.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anabasine, germ. Anabasin)
1. alcaloid toxic, extras dintr-o plantă sălbatică din Asia Centrală.
2. substanță utilizată pentru a ajuta creșterea plantelor.
3. (var.) anabasină.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., sp. anaconda)
1. şarpe uriaş, neveninos, din America Centrală şi de Sud.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. arhar)
1. ovină sălbatică din Asia Centrală, cu coada lungă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autonomie, lat. autonomia)
1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voinţă.
2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, în anumite domenii, în cadrul unui stat condus de o putere centrală.
4. distanţă maximă pe care o poate parcurge o navă sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fără refacerea plinurilor de combustibil.
5. calitate a unui cuvânt de a avea un sens lexical deplin.