Rezultate principale (Certifică):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. certifier, lat. certificare)
1. a adeveri, a confirma că ceva este autentic, sigur, exact, valabil.
Rezultate secundare (Certifică):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. certifica)
1. acțiunea de a certifica și rezultatul ei; certificație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. certificat, lat. certificatum)
1. act oficial prin care se certifică, se atestă ceva.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. certification)
1. acțiunea de a certifica în scris; certificare; (concr.) certificat.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abonnement)
1. convenţie prin care, în schimbul unei taxe, se obţin unele servicii, dreptul la folosirea unui mijloc de transport, anumite publicaţii; înscris prin care se certifică această convenţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accréditif, germ. Akkreditiv)
1. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului, se obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită sumă de bani.
2. sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii şi consemnaţiuni; înscris care certifică o asemenea depunere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Attestat)
1. document oficial care atestă ceva; diplomă, certificat de studii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. attestation, it. attestazione)
1. acțiunea de a atesta ceva verbal sau în scris; atestare.
2. documentul în sine care atestă ceva; certificat, adeverință.
4. (antonime) contestație, contestare.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (după fr. authentifier)
1. (cu privire la acte) a califica drept autentic (aplicând o ștampilă); a face să fie valabil; a certifica; a legaliza.
2. a verifica autenticitatea unui act sau a unui document.
3. (var.) (înv., reg.) a autentica.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. autentificazione, fr. authentification)
1. acțiunea de a autentifica, de a certifica existența; autentificare.