Parte de vorbire: adj.
Origine: (clopot + -ean)
1. (despre animale domestice) cu talangă la gât.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. campane, lat., it. campana, clopot)
1. capitel al unei coloane corintice sau dorice.
2. construcţie de metal în formă de clopot, care leagă camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul; ecluză (2) cu aer comprimat.
3. (muz.; pl.) instrument de percuţie din metal, în formă de cupă răsturnată, pusă în vibraţie prin lovirea cu un ciocan de lemn; clopote.
Parte de vorbire: s.f. (italienism)
Origine: (it. campanella)
1. diminutiv al lui clopot; clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna sau care se agață de gâtul unor animale; clopoţel.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. campani-, cf. lat. campana „clopot”)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. campanulé)
1. (despre flori) în formă de clopot, de clopoțel; campaniform.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. campanule)
1. plantă erbacee cu flori frumoase, albastre sau violete; clopoţel.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carillon)
1. orologiu din turnul unor catedrale dintr-un grup de clopote.
2. instrument muzical la care se pot executa arii, cu ajutorul unor clopoţei sau lame acordate la anumite tonuri.
3. piesă scrisă pentru un astfel de instrument.