Parte de vorbire: s.f. pl.
Origine: (fr. agrumes)
1. termen generic care denumește fructele citrice; hesperide.
2. denumire colectivă pentru portocale, lămâi, mandarine, grepfruturi etc.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. ashram)
1. ermitaj, locul de retragere colectivă unde discipolii se adună în jurul unui guru pentru a primi învățătura sa.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. chorus)
1. vechi dans şi cântec englezesc vioi, interpretat de unul sau mai mulţi solişti, refrenul reluat de cor.
2. partea principală a unei teme de jaz.
3. improvizaţie colectivă după improvizaţiile soliştilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. collectivité)
1. grup mare de oameni care duc o viaţă colectivă.
2. societate.
3. ~ statistică = totalitatea unităţilor statistice studiate pentru cunoaşterea fenomenelor sau proceselor economice, având unele trăsături comune, caracteristici statistice, dar o mărime variabilă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. collegium, fr. collège)
1. (în Roma antică)grup (de cel puţin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcţie publică.
2. organ de conducere colectivă şi de îndrumare a unui periodic, a unei lucrări, cărţi etc., a unei întreprinderi sau instituţii.
3. corp sau asociaţie a unor persoane care au aceeaşi profesie sau aceeaşi demnitate.
4. (jur.; în unele ţări) colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanţei supreme sau cu atribuţii speciale pe lângă unele organe de jurisdicţie.
5. ~ de avocaţi = colectiv al avocaţilor dintr-o unitate administrativ-teritorială.
6. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina şi morala de partid etc.
7. (în trecut) categorie electorală care îngloba cetăţenii cu aceeaşi avere sau cu acelaşi rang social.
8. instituţie de învăţământ public asemănător liceului, cu o organizare specială.
9. ~ de redacţie = organ consultativ pe lângă redactorul-şef al unei publicaţii; comitet de redacţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. komitet, fr. comité)
1. organ de stat, de conducere sau îndrumare colectivă a unor organizaţii politice, de masă etc.
2. ~ central = organ superior al unui partid (comunist sau muncitoresc) ori al unei organizaţii de masă; ~ executiv = organ de conducere al unui consiliu popular, care exercită funcţiile acestuia în perioada dintre două sesiuni; ~ de redacţie = colegiu de redacţie.
3. organism în cadrul unei conferinţe sau organizaţii internaţionale, cu atribuţii limitate şi temporare.