biocomplex

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bio- + complex)

1. ansamblu de specii de organisme instabile într-o navă spațială pentru cercetări în cosmos.

complex, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. complexe, lat. complexus)

1. adj. format din mai multe părți; care întrunește mai multe idei, elemente, unități etc.
2. (mat.) număr ~ = număr format prin însumarea unui număr real cu unul imaginar.
3. s. n. întreg format din mai multe elemente.
4. ansamblu de unități (comerciale, industriale, sportive).
5. (constr.) îmbrăcăminte de etanșare din mai multe straturi izolate.
6. (med.) ansamblu de reprezentări și amintiri cu o puternică valoare sau semnificație afectivă.
7. ~ de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii.

complexa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. complexer)

1. a crea complexe, a consolida un sentiment de inferioritate; a inhiba.
2. (antonim) a se decomplexa.

complexat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. complexé)

1. (cel) care suferă de complexe, în special de un complex de inferioritate.

complexifica

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (complex + -ifica)

1. a face să devină (mai) complex; a deveni din ce în ce mai complex.

complexificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. complexifica)

1. acțiunea de a (se) complexifica.
2. faptul de a face sau de a deveni din ce în ce mai complex; complexificat.

absolutiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. absolutiser)

1. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută.
2. a considera, în mod greșit, o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține.

accelerator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. accélérateur)

1. adj. care accelerează.
2. s. n. dispozitiv prin care se mărește viteza, turația (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.
3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mișcări de desfășurare lentă.
4. instalație complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.
5. s. m. substanță care mărește viteza unei reacții chimice; produs destinat a reduce durata de priză și de întărire a betonului.

aculturație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. acculturation)

1. complex de transformări care au loc în planul culturii ca urmare a contactului între grupuri sociale având culturi deosebite; adaptare a unui individ (grup) la o nouă cultură.

acumulare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (acumula)

1. acțiunea de a (se) acumula.
2. proces economic complex constând în formarea și utilizarea unei părți din venitul societății pentru asigurarea reproducției lărgite.
3. ~ a capitalului = transformarea plusvalorii în capital; fond de ~ = parte a unui venit pentru acumulare; rata ~ării = raportul dintre fondul de acumulare și venitul pe baza căruia se formează.
4. (geol.) proces de depunere a materialului transportat de agenții geomorfologici.

afix

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affixe, lat. affixus)

1. nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe, care se adaugă rădăcinii cuvintelor pentru a le modifica sensul, funcția, rolul; orice instrument gramatical având un asemenea rol.
2. (mat.) punct, număr complex într-un sistem de coordonate rectangulare.

afixal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. affixal)

1. referitor la afix.
2. (lingvistică) care constituie, care formează un afix.
3. (matematică) legat de afix, numărul complex „x + iy” care desemnează poziția unui punct.