Dictionar

Rezultate secundare (Componente.):

Abioseston

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abioseston)

1. (biologie) mulțimea particulelor detritice suspendate în apă (sărată sau dulce); totalitatea componentelor moarte dintr-un seston; seston abiotic; tripton.


Aglomera

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. /s’/agglomérer, lat. agglomerare)

1. refl. a se aduna laolaltă; a se îngrămădi; a se concentra.

2. (despre oraşe) a se suprapopula.

3. tr. a lega între ele părţile componente ale unui material.


Analitic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. analytique, lat. analythicus)

1. bazat pe analiză.

2. chimie = ramură a chimiei care studiază elementele componente ale substanţelor; limbă = limbă flexionară în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte izolate; filozofie = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice şi conceptuale ale cunoaşterii.

3. care utilizează calculul algebric şi infinitezimal.

4. geometrie = ramură a geometriei care studiază proprietăţile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric.


Analiza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. analyser)

1. a cerceta un lucru, un fenomen etc. descompunându-l în elementele lui componente.

2. a identifica compoziţia unei substanţe.

3. a examina cu atenţie în vederea unor concluzii documentate.

4. a examina un text (gramatical, literar, stilistic etc.).


Armonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.

2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.

3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.

4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.

5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.


Austroneziană

Parte de vorbire: adj.
Origine: (austr[aliană] + [mela]neziană, cf. fr. austronésienne)

1. (sintagmă) limbă ~ = fiecare din componentele uneia din cele trei familii de limbi vorbite în oceania, alături de cea australiană și papua.

2. (lingvistică) se referă la o familie de limbi vorbite în Madagascar, Asia de Sud-Est, Oceanul Pacific și Taiwan.