Dictionar

Rezultate secundare (Comun):

Comun, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. commun, lat. communis)

1. adj. care aparţine mai multora sau tuturor; care interesează pe mai mulţi sau pe toţi; obştesc.

2. (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv ~ = substantiv care serveşte la indicarea obiectelor de acelaşi fel; factor ~ = număr cu care se înmulţesc toţi termenii unei sume; divizor ~ = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu ~ = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor ~ = numitor care aparţine mai multor fracţii.

3. a face cauză cu cineva = a fi de partea cuiva.

4. obişnuit, normal, frecvent.

5. loc ~ = idee, lucru ştiut de toată lumea; banalitate.

6. mediocru, banal, de rând.

7. s. n. ceea ce aparţine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obşteşti.

8. în ~ = laolaltă, împreună.

9. a ieşi din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobişnuit.


Comun; obişnuit; trivial; vulgar

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT communis; vulgaris; trivialis

2. FR commun; vulgaire; trivial

3. EN common; vulgar; trivial

4. DE gemein; gewöhnlich; überall vorkommend

5. RU обыкновенный; вульraрный; тривиaльный; повсеместный

6. HU közös; közönséges; durva; vulgáris


Comună

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commune)

1. oraş medieval, care se bucura de o anumită autonomie politică.

2. unitate de bază administrativ-teritorială compusă din unul sau mai multe sate.

3. ~ primitivă = prima formaţiune social-economică din istoria societăţii, cu nivelul scăzut al forţelor de producţie, proprietatea comună asupra mijloacelor de producţie şi egalitatea în repartiţia produselor.

4. C~a din Paris = formă de guvernare a oraşului Paris, instituită în 1871 de masele muncitoare răsculate, prima încercare de instaurare a dictaturii proletariatului; Camera C~elor = una dintre cele două camere ale parlamentului englez.


Comună (localitate)

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT pagus

2. FR commune

3. EN commune

4. DE Dorf

5. RU село

6. HU község (helység)


Comunal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. communal, lat. communalis)

1. referitor la comună; care aparţine comunei.


Comunard, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. communard)

1. (partizan) al Comunei din Paris.


Acatafazie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acataphasie)

1. aşezare greşită a cuvintelor în vorbire.

2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideaţie şi vorbire.


Acatagrafie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acatagraphie)

1. tulburare a comunicării scrise constând în aşezarea greşită a cuvintelor în scris.


Acluofobie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. achluophobia, cf. grec. άχλύς „întuneric” + φόβος „frică”)

1. teamă patologică de întuneric, frică comună în rândul copiilor și, într-o măsură diferită, a adulților.


Acord

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.

2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.

3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.

4. formă de retribuţie a muncii prestate.

5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.

6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.

7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.

8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.


Adaptabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adaptabilité)

1. capacitatea de adaptare la situații sau medii noi.

2. capacitatea unui sistem, a unei regiuni sau a unei comunități, de a-și ajusta mecanismele și structura pentru a ține cont de schimbările reale, potențiale sau presupuse de mediu.

3. capacitatea unei organizații sau a unui individ de a se adapta la noile tehnologii, noile condiții de piață și noile moduri de lucru.

4. (antonime) inadaptabilitate, neadaptabilitate.


Aderent, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. adhérent, lat. adhaerens)

1. adj. care aderă.

2. alipit, unit, sudat.

3. s.m.f. cel care aderă la o acţiune comună, la un partid etc.